Nisip matern se-ncheagă cu albe dispersii,
ploi dulci de halouri subtile se-nnoadă
prevestitoare substanța pășește din trestii
devreme fiind încă, lucirile-s nadă.
Petrecut-au toți haosul în dughenele nopții,
dar greul coroanei din mușchi s-a'nfruptat
Îzbânda se naște in ceasloavele sorții
la poarta timpului formele bat.
Mirajul sublim se-ncheagă lăptos
Chemând la sine pe plinii de șansă
Un roi de senzații se-agită gazos
pruncul punctului în abis se revarsă.
Odată întrupat, o-ntreagă sărbatoare
Îl zguduie din creștet până la pământ
căci dintr-o dată materia-i primitoare
iar tălpile-i calde la sol fac legământ.
Il dor rădăcinile, vacarmu-l devastează
iar trunchiul de plasmă se leapădă
acum simțirile-s tari iar ochii scrutează
un carnaval daltonist, o confuză baladă.
Încătușat de scripeții ființei disperă
dansând strâmb în tornada de paie
Albastrul argilei îi pare o mole himeră
insignifiant se sculptează din măruntaie.
Timpul îi cantă pragmatic, iar florile tăioase
acoperă ființe ciudate cu dor de-nlocuire
unele se-nchină la matrici, altele-s prea roase
și-n valea orgiei lemnoase plonjează cu dăruire.
De-ar fi doar o clipă întinși la lumină
anarhici s-ar bate cu aripi în piepturi
răscrucile-ar da jos cu gând să devină
o parte din marea lepădare de gesturi.
Unde-i eroarea când o întreagă conștiință
hlizește la micimea unor ageamii,
când însăși ineptă sa capete credință
îngheață-n pofta și-n modul lor de-a muri
Nu-i e știința un joc cu pietre prea tocmite
într-o piață smintită a ideilor mari
unde forma sau ființa sunt tocmai definite
de cerneala din lacrimile fiilor fugari?
Gândul schizofrenic îl cuprinde în simțire
și-l scufundă în tapetul vorbirilor viclene
e pasăre ca omul și animal e în gândire
prins în lanțul scurt al firilor cu gene.
