joi, 1 iunie 2017

De-as fi

De-as fi o pasare de camp,
sa cumpar din soare uimire
sa-mi uit pe-ogoare capatul tamp
cu pasi marunti catre oprire.
As lua o brazda de pamant
bratele sa-mi coloreze
un fir de praf de aur frant
podeaua sa-mi brodeze.
Am aruncat la sol noroi
si din cer am chemat ape
Sunt toti tot cate doi
Aici o fi aproape.


joi, 25 mai 2017

Împotrivă

Vreo două gravide la o beție s-au luat împotriva naturii
că știu ele prea bine cum circulă lumea la vest.
La bord gângănii le scârțâie în șurile gândirii,
dau seamă, în glumă vomită, gesticulează celest.

Bătrânele statui de wolfram se miră și se-ndoaie,
așa rufe jegoase de mult pe borduri n-au văzut
Normalii la cap fac plecăciuni cutiilor poștale
Se vând capete de pește care nu se mai împut

La ceas târziu geamgiii prin sticle se ling și se iubesc
iar din când în când, în stil roman, se mai desfac la șliț copiii
Aș vinde limonadă-n parcuri cu sfânt regulament livresc
Numai să mai plece acasă cei mulți și inutili vorbirii

Dați-mi liber să suflu în această biată lumânare
Cât printre hiene și alcoolici mă mai târăsc
La orice colț privesc văd ordinare extraodinare
Poveștile de adormit copiii pe mine mă pleoștesc.












marți, 28 martie 2017

Pentru că? (Partea I)

Sădim semințe de neconceput
În soluri fertile și negre
Mințile toate a-ntuneric ne put
dar le plimbăm cu muzici funebre

Ne batem caiele în mâini
Și ne rupem picioare în baltă
Ne prindem de gât în vizuini
Când pâinea-i doar caldă

Așteptăm început de sfârșit
Și-l căutăm în toate cele
Și galbenul trecut a răsărit
Și totu-i o vale de vele

Vântul ne bate în spate
Dar dulce e statul pe loc 
La struguri și roșii pătate
cu gust de scară de bloc

Ne place baia în lac de venin
Dar să nu deschidem ochii
Pur și simplu credem că-i vin
Și ucidem parinții, nepoții

Găsim interesante vremuri mai tulburi
Și râdem câte cinci la o masă
Mormintele-s pline de stârvuri
fără mirosuri, gusturi sau clasă

Metrul pătrat din propriul regat
În orgoliu își are ființa
un număr din cifre e calculat
să incapa la fix conștiința

Cioplim zilnic, apoi dăm la coș
Umil îngenunchem în sine
Ne supără mersul cu zgomot pe dos
Dar cumparam totuși patine

Când totul are să fie zemos
Și pasărea n-o să mai cânte
Atunci învăța-voi cuvântul "sinuos"
Să-l pun din nou să se-ntâmple.










luni, 6 martie 2017

Se cere

Se cere graniță mai lungă
cu crescătorii de halva
și cu pantalonii-n dungă,
lăsați cu scop pe undeva...

Ar fi mai bine de făcut
la un ceas cale întoarsă
în loc totu-i prefăcut
sub o pernă roasă



duminică, 12 februarie 2017

Dorinta arzatoare

Vreau să-mi spulber ființa în aur și rubine
Să-mi vând albul pielii pe la răscruci
Să-mi cumpaăr aripi, să zbor dintre ruine
Și-n urma mea să fie scrumul pe butuci

Cum un tot și un nimic milenii nu se-adună
Nici bătrânul galben nu se dă la sfat
La masă îi dansez dupa cum îmi cântă-n strună
Și voi a schimba totul, pe-un scaun de-mpărat

Să-mi compună versuri cucuveaua prin palate
Porci paharnici să toarne lapte și nectar
Lei sa tragă la căruță oile-nsemnate
Și pe lei să-i ardă biciul unui mercenar









luni, 14 noiembrie 2016

Rețetă

O mână de prund aruncată orbiș
O cană cu apă de ploaie
Se-aruncă oase în luminiș
Sa prindă aripi de gaie

Oasele se toarnă în forme
Lungi, cât mai diverse
Se calcă pe ele pană ies norme
Unele-ncep să se-ndese.

Se pun urmele straturi
câte trei, uneori câte patru
si cele cu colțuri s-așază pe laturi,
în ordine, pe scenă la teatru.

Urmele țipă că-s strânse în funii
Dar apa le modifică forma.
Rag ca vitele la porțile Lumii
sperând că vor prinde reforma.

O poartă închisă pe drum
Și-o urmă oprită se-ntreabă
dacă nu mai bine-ar fi cu stăpân
să aibă un sens și o treabă.

Poarta aude, Poarta o cere
Și Urma calcă cam strâmb.
Genunchii de voie-i pune-n tăcere
și Poarta-i dă cheia la schimb.

Tăcerea-i lumină de aur cu glas
În față e marea de noime,
Tacerea o ține în palme Atlas
când urme trag carul pe culme.
























sâmbătă, 26 martie 2016

Cunoașterea I

Din creangă în creangă ospățul se-ntinde
Priind fiecărui viețaș de pe ram
O pâclă de luciu prielnic pretinde
Destul pentru toți, destul pare-un dram

Toți gură-cască se lăfaie-n ceață
Cu ochii inchiși irosesc priviri moi
Sunt toți împunși și cusuți de o ață
Tragând juguri jos cu dârzenie de boi

Au aripi tăiate dar zboară în cercuri
Lovesc unii pe alții doar poate mai prind
Un loc mai de soi în rând la tuberculi
Împiedicați  printre vreascuri dispar așteptând

Din dulce si negru se naște săratul
Ferit de-ntuneric, de mut și de gol
Cu aripi mai lungi decât însuși regatul
Din miez de nucă apare Lumina în stol

Orbiți de-atâta scânteie deodată
Se opresc o clipă din nimicul ce-l fac
Se-mpart în mii de divizii și pleacă
la razboi, hrănindu-se cu cei ce tac

Zăbrele-n loc de uși, geamgii înțepeniți
În lumea celor fără de spațiu, de timp
Sinucigașe de mici strigă "Da ! să trăiți !"
Fructe de piatră trec în lumea lui Ghimp

Ceru-i cenușă, nori cad sparți pe uscat
O pană de corb zbiară-nsetată la alta
Plâng împreună o pată de-un metru pătrat
Ar vrea să-și repare zodia cu dalta

S-au adunat haiduci și pirați la umbră
S-asculte ce lumina-i are a-nvăța
În cele din urmă haosul umblă
La picioare de înaripat a ședea

S-așază la sfat cu mai marii și drepții
Nimbul de alb să-i cunoască pe toți
Nu-l știe nici moartea, nu-l aud nici pereții
Nu știe neștiința că locu-i sub bolți

Crucifică duhuri, le pune-n picioare
Le seceră iar cum le prinde în zbor
Le-nvîrte și-aruncă în colțuri murdare
Și pure le scoate cu tot cu sobor

În joacă s-aruncă ca zaruri copiii
Păpuși trase de zdrențe dansează cu sârg
La razele lui n-apucă mulțimea oștirii
Cei mulți eșuează cu lacrimi în târg

Să pui la-ndoială ce alții clădesc
În capete grele de veacuri și lumi?
Să razi totul pe hartă și carte orbesc
drum întins să începi să sugrumi?

Lumina pălește o clipă și totul
devine-o tornadă de slăbiciuni
Cutremur în fire și vulpi sar cu botul
Să tragă hâlpave din zer de minuni

Ce-odată în timp apare în cale
Și ritmic tot taie prin rădăcini
Odată intrată în a gândului vale
Se-ncaieră flori albe cu mărăcini

Întrebări șad la moară gâfâind bolnav
Un Petru și-un Domn de parcă ar fi
Priviri interioare sparg ziduri de bleav
Și liniștea-n tot se-ncepe-a zidi

O ceață morbidă dar calmă pășește
Onorul și-l face încă din zbor
Lumina pe ducă în dodii privește
Gândind să coboare de sus pe ogor

Cu pași mărunți și nesiguri atinge
O apă amară sălcie dar rece
Un ultim avanpost călduț se prelinge
Un ultim sărut spre totul ce trece